Andrei Nicolescu pregătește banii pentru Mircea Rednic după ce Dinamo a învins-o pe UTA, scor 1-0: „Luni o să facem plata!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După victoria cu UTA, Andrei Nicolescu a lămurit problema legată de datoria pe care o are Dinamo față de Mircea Rednic. Aceasta va fi achitată în foarte scurt timp.

Vorbim despre 32.000 de euro, echivalentul a patru salarii din precedentul mandat al „Puriului”, până să fie demis, în decembrie 2021. Administratorul special al „câinilor roșii” a dezvăluit, totodată, motivul pentru care plata nu s-a făcut până acum.

Dinamo va plăti datoria către Mircea Rednic. Andrei Nicolescu a făcut anunțul

Nemulțumit de această situație, Rednic nu a ezitat să anunțe la conferința de presă premergătoare partidei că urmează să notifice clubul, în baza hotărârii judecătorești pronunțate la jumătatea lunii octombrie. Va primi, totuși, banii, în cursul zilei de luni, 4 noiembrie.

Andrei Nicolescu a explicat că procedura unui club în insolvență, cum este cazul lui Dinamo, implică acordul administratorului judiciar. În plus, a fost amânată efectuarea plății până după meci din dorința de a evita anumite interpretări.

„N-am vrut să comentăm deloc înainte, am văzut că dânsul a comentat un pic despre decizia aia, vă spun sincer că n-am vrut să plătim înainte de acest meci ca să nu se interpreteze într-un fel sau altul. Luni dimineață o să vorbesc cu Dan Gătăianțu și o să facem plata ca să închidem, pentru că e un dosar pe care noi l-am moștenit, s-a finalizat, nu am putut să intervenim pentru că era o procedură care trebuia să treacă de administratorul judiciar și cu asta basta.

Eu am spus de atâtea ori că domnul Rednic nu are o bătălie cu Dinamo, are o bătălie cu anumiți oameni cu care a colaborat la Dinamo și asta e o poveste veche, nu-i a noastră, dar de luni o să facem plata. Evident că eu îl cunosc foarte puțin pe dânsul, dar am vorbit de două ori, foarte civilizat. Nu se pune problema unei colaborări acum”, a declarat Nicolescu.

Mesaj pentru fanii lui Dinamo: „N-o să le placă, dar anul ăsta nu ne batem cu FCSB”

Întrebat dacă victoria obținută în fața arădenilor a spălat rușinea din derby-ul disputat în Cupa României oficialul alb-roșilor a transmis un mesaj ferm, cu riscul de a-i dezamăgi pe suporteri: în actuala stagiune se încearcă ocuparea unui loc din zona play-off-ului, motiv pentru care nu poate fi vorba despre o luptă cu marea rivală FCSB.

„Cel mai important e că ceea ce am gândit la începutul sezonului se întâmplă după jumătate de sezon. Am fost destul de obosiți astăzi, din păcate, am avut patru meciuri foarte grele în 11 zile, dintre care două cu FCSB. Ne-au întins destul de mult, dar am reușit să gestionăm cu inimă multă.

O să spun ceva ce poate n-o să placă nici suporterilor dinamoviști. Anul acesta nu ne batem cu FCSB. Dacă ne dorim să fim acolo și să fim cât mai competitivi, totuși nu suntem la nivelul ăsta. În momentul în care o să reușim să facem asta va fi o bucurie pentru noi, dar anul ăsta cred că bătălia noastră nu este cu FCSB. Pentru ce încercăm să facem, încă de anul ăsta să fim în play-off, ar fi un mare, mare plus”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×